Educatia prin exemplu! Consider ca este unul dintre cei mai importanti factori atunci cand vine vorba de cresterea copiilor. Copiii au tendinta de a invata o multime de lucruri de la parintii lor. Familia e lumea lor, e punctul lor de reper.
De aceea, regula importanta pe care parintii sa o aiba mereu in minte este de a avea grija in primul rand de ei insisi si de nevoile lor. Acest lucru inseamna gestionarea furiei, anxietatii sau tristetii aparuta la un moment dat. Aceste emotii se transmit copiilor cu sau fara controlul parintilor. Copilul este intotdeauna cu ochii pe parinti, deci furia si frustrarea gestionata la momentul oportun si intr-un mod pozitiv, va culmina cu invatarea aceluasi model de catre copilul, care cel mai probabil va invata acelasi mod de exprimare precum a parintelui atunci cand si el e furios sau frustrat. Cresterea copiilor este un proces foarte frumos, fiind foarte important ca problemele aparute in cresterea lor, sa fie abordate cu tact, mai degraba decat cu impulsivitate.
Ma intreaba parintii in cabinet de ce nu e indicata aplicarea de pedepse? Stiu ca este o practica foarte des intalnita. Mi s-a adus si argumentul ca asa am fost crescuti si noi. Asta nu inseamna ca noi nu putem alege sa educam copiii diferit fata de cum am fost crescuti noi sau ca e gresit sa facem altfel. Sunt convinsa totodata ca nu sunt singura care s-a conformat de complezenta la aplicarea unei pedepse si nici singura care s-a razvratit asupra ei.
Si totusi, de ce sa nu aplicam pedepse? In primul rand, deoarece cauzeaza furie, frustrare si neputinta. Acordarea unei pedepse inseamna folosirea puterii asupra copilului. Parintele devine agresor, copilul devine victima. Sansele ca in viata de adult acesta sa se gaseasca in aceeasi ipostaza, de victima sau agresor, sunt foarte mari. Si ma refer aici la educatia prin exemplu. Pedeapsa il invata pe viitorul adult, ca prin forta poti obtine rezultatul dorit, in detrimentul nevoii sau dorintei celuilalt.
In al doilea rand, pedeapsa erodeaza relatia cu copilul: atunci cand sunt pedepsiti, devine dificil pentru copil sa perceapa ca adultul il iubeste neconditionat deoarece acesta ii priveaza de lucrurile dragi sau ii interzice diverse placeri. Prin aplicarea repetata a pedepselor asupra lui, invata ca va fi privat de diverse placeri sau poate chiar de afectiune, ca sa nu mai zic de aplicarea pedepsei fizice, pe care o consider abuzul maxim asupra copilului si cu consecinte serioase in viata viitorului adult. Consecinta va fi ca va invata sa ascunda in viitor ca a facut ceva ce stie ca nu e pe placul adultului, cautand astfel sa evite suferinta cauzata de pedeapsa, si culminand cu alterative ca ocolirea adevarului (minciuna) si neasumarea responsabilitatii actiunilor (”n-am fost eu”)
Amenintarile (daca mai faci cutare lucru, o sa…) si pedepsele, cu siguranta atrag atentia copiilor, dar o fac intr-o modalitate total neproductiva. Atentia copilului se datoreaza unei posibile pierderi sau dureri, pe langa faptul ca o persoana de care ei depind, a cauzat durerea, aparent, pentru binele lor. Este foarte dificil pentru un copil sa inteleaga cum cineva care ii iubeste, ii face in acelasi timp sa sufere din cand in cand. Se creaza ideea denaturata pe care din pacate copiii o vor purta cu ei toata viata, si anume ca a cauza durere face parte din iubirea pentru ei. Atfel spus, pot concluziona ca iubirea este conditionata si ca dureaza doar cat timp oamenii fac ce vrem noi sau atat timp cat noi ne conformam la ceea ce isi doreste celalalt.
Nu consider ca fara adaugarea unor mecanisme de constrangere, copiii vor ignora mesajele venite de la cele mai importante persoane din viata lor. Greu de crezut. Este adevarat, cateodata, copiii ignora unele lucruri pe care noi incercam din greu sa ii convingem, demonstrand astfel cat de selectivi pot fi in ceea ce aleg sa auda, dar asta nu inseamna ca sunt orbi sau surzi la cuvintele si actiunile noastre, ale adultilor, prezenti in viata lor. As spune chiar dimpotriva. Cuvintele si actiunile parintelui au o greutate foarte mare, tocmai pentru ca sunt spuse de acesta. Reusita copilului in viata este puternic influentata de felul cum il crestem. Si pentru ca ne dorim reusita, iubirea neconditionata, rabdarea, curajul (chiar si atunci cand noi suntem poate mai speriati decat ei) si increderea sunt ingrediente foarte importante. Copilul are nevoie sa stie ca orice ar fi, noi vom fi acolo, oferindu-le sprijin. De asemenea, este important sa ii asiguram ca nu e o tragedie sa faca greseli si ca din fiecare greseala invatam cu totii ceva.
Va invit asadar ca in loc sa le atragem atentia prin impunerea unor consecinte de tipul pedepselor, sa incercam in schimb comunicarea directa cu cel mic, explicandu-i, argumentandu-i, negociind cu el, invatandu-l cum sa isi asume responsabilitatea si nu in ultimul rand empatizand cu el. Nici noi adultii, nu facem intotdeauna ceea ce trebuie sa facem sau ceea ce ne spune cineva ca trebuie sa facem intr-un anumit moment, si asta nu inseamna ca suntem iresponsabili si ca meritam o pedeapsa. Nu e un exercitiu usor si sunt convinsa ca l-am incercat cu totii de multe ori. Cum am mai spus, sa nu uitam ca a fi parinte e cea mai grea meserie din lume.
Iubirea parinteasca nu trebuie rasplatita nicicum. Este pur si simplu un dar, toti copiii au dreptul la ea.
Bogdana Pacurari – Psihoterapeut
