Articole

Previous Next

De ce mint copiii?

Ne este foarte greu sa admitem faptul ca elevii sau copiii nostri uneori ne spun minciuni. Noi, profesorii si parintii lor, i-am invatat sa nu minta, le-am explicat ce este bine si ce este rau, iar a admite ca uneori copiii ne mint inseamna ca incercarile noastre de a-i forma au esuat intr-o oarecare masura. Totusi, copiii mint. Dar de ce?

La varste mici, nu toate scornelile copiilor trebuie considerate minciuni. In joaca lor, isi imagineaza tot felul de lucruri, asa ca uneori, cand ajung acasa, povestesc ca ,,au venit azi la gradinta trei zane si ne-au indeplinit trei dorinte”. Unele studii spun ca asemenea povesti sunt semn al inteligentei ridicate si al creativitatii copiilor. Alteori, miciunile unui copil mic ascund ceea ce ei isi doresc: ,,A zis tati ca imi cumpara un avion cu baterii.” 

Copiii mai mari mint uneori ca sa se dea mari, ca sa impresioneze. Spunandu-le minciuni colegilor, parintilor sau profesorilor, ei spera sa creasca in ochii acestora. Astfel, Radu se lauda ca bunicul lui a fost astronaut. Robert anunta ca tatal sau vorbeste zece limbi straine. Mara ne spune ca ea are voie sa se culce la ora unu sau doua noaptea. Steliana ii spune mamei ca este cea mai buna sportiva din clasa.

Alteori, copiii mint ca sa obtina ceea ce ei cred ca nu pot primi altfel. Daca Mircea nu vrea sa se duca la scoala, atunci spune ca „A zis domnul diriginte ca maine nu se invata”. Daca vrea o bucata de placinta in plus, atunci el ,,nu a luat nici o felie de placinta”. Daca vrea sa plece in parc, dar temele nu sunt gata, anunta ca a terminat temele si cere voie sa plece in parc.

Copiii mint si pentru ca se tem de consecinte si de pedeapsa, atunci cand gresesc. ,,Nu am spart eu geamul”, ,,nu l-am imbrancit eu pe Radu, el m-a imbrancit pe mine”, ,,bunica s-a suparat degeaba”.

Copiii mint si ca sa nu faca ceea nu le place („am terminat temele”, ,,n-avem nimic de citit pentru luni”), ca sa primeasca atentie suplimentara din partea paritilor (,,la scoala m-a batut Mircea”, ,,ma doare burtica”) sau ca sa protejeze pe cineva (,,nu sora mea a spart vaza, eu am spart-o”).

Ce facem cand copilul ne minte? Mai intai trebuie sa fim siguri ca este vorba despre o minciuna. Sa acuzam un copil ca minte atunci cand spune adevarul poate fi devastator pentru copil.

Felul in care purtam discutia cu copilul care minte este foarte important. Nu tipam, nu amenintam, nu acuzam, ci comunicam cu calm. Discutam despre ce s-a intamplat, fara a pune accent pe cine este de vina. Lamurim de ce s-a intamplat.

Ieri la scoala ne pregateam sa pictam. Deodata, paleta de culori a unui grup de patru elevi era cu susul in jos, iar vopseaua era peste tot pe banca (noroc cu ziarele). ,,Cum s-a rasturnat paleta?” (Nu am intrebat ,,cine”, ci ,,cum”.) Nimeni nu stie nimic, nimeni nu a vazut minic. ,,Este foarte important sa stim ce s-a intamplat, cum a ajuns vopseaua peste tot, cum a ajuns paleta cu susul in jos”. Liniste. ,,Vom continua activitatea cand vom lamuri aceasta problema”. Liniste. Asteptam. Nu ii incurajam pe copii sa se toarne unul pe altul, asa ca ei raspund: ,,Nu eu!”, ,,Eu nu!” ,,Nici eu!” ,,Totusi paleta nu se putea rasturna singura!”Asteptam in liniste. In cele din urma, o fetita din grupul cu pricina intreaba ce va pati cel care a rasturnat paleta. (Se tem de consecinte, asadar.) ,,Nu va pati nimic rau. Vom sta de vorba, vom afla ce s-a intamplat si vom incerca sa gasim solutii ca sa nu se mai intample”. Dupa o vreme, un baietel, razand nervos, recunoaste ca el a varsat paleta. Ne povesteste cum a facut. Ne spune ca nu a vrut. Discutam de ce avem anumite reguli atunci cand lucram la ora de arta si abilitati practice: ca sa fim in siguranta, ca sa avem grija de lucrurile din clasa, de hainute etc. Intelegem si data viitoare suntem mai atenti.

Misiunea grupului educational Butterfly este de a-i sprijini pe copii sa-si urmeze sensul autentic in viata, spre dezvoltarea lor si a comunitatii.